GDPR

Nor Clothing.ro acordă o importanță deosebită prelucrării datelor cu caracter personal aparținând clienților, furnizorilor, partenerilor de afaceri și angajaților, dorind să asigure respectarea principiilor legale prevăzute de Regulamentul general privind protecția datelor cu caracter personal (Regulamentul 2016/679 sau GDPR) în ceea ce privește operațiunile întreprinse în cadrul activității desfășurate in retail.

GDPR reprezintă cadrul normativ care înlocuiește Directiva 95/46/CE privind protecția datelor, iar în virtutea efectului direct, înlocuiește în același timp și legislația fiecărui Stat Membru care a fost elaborată în conformitate cu Directiva mai sus menționată. Scopul GDPR este acela de a proteja drepturile și libertățile persoanelor fizice (persoanele fizice în viață) și de a se asigura că datele cu caracter personal nu sunt prelucrate fără știrea acestora și, ori de câte ori este necesar, că sunt prelucrate cu consimțământul informat și specific al acestora.

Definițiile utilizate de Nor CLOTHING (preluate din GDPR)

Domeniul de aplicare material (Articolul 2) - GDPR se aplică prelucrării datelor cu caracter personal, efectuate total sau parțial prin mijloace automatizate (computer, laptop), precum și prelucrării prin alte mijloace decât cele automatizate a datelor cu caracter personal (înregistrări pe hârtie) care fac parte dintr-un sistem de evidență a datelor sau care sunt destinate să facă parte dintr-un sistem de evidență a datelor.

Domeniul de aplicare teritorial (Articolul 3) - GDPR se va aplica tuturor operatorilor care au sediul în UE (Uniunea Europeană) care prelucrează datele cu caracter personal ale persoanelor vizate, indiferent dacă prelucrarea are loc sau nu pe teritoriul UE. Se va aplica și operatorilor din afara UE care prelucrează date cu caracter personal pentru a oferi bunuri și servicii sau pentru a monitoriza comportamentul persoanelor vizate care au reședința în UE.[1]

Sediu - sediul principal al operatorului în UE va fi locul în care operatorul adoptă principalele decizii cu privire la scopul și mijloacele activităților sale de prelucrare a datelor. Sediul principal al unui operator în UE va fi locul unde se află administrația centrală. Dacă un operator are sediul în afara UE, va trebui să numească un reprezentant în jurisdicția în care operatorul își desfășoară activitatea pentru a acționa în numele operatorului și a se ocupa de relația cu autoritățile de supraveghere.

Date cu caracter personal - orice informații privind o persoană fizică identificată sau identificabilă ("persoana vizată"); o persoană fizică identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un element de identificare, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date de localizare, un identificator online, sau la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identității sale fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale.

Categorii speciale de date cu caracter personal - date cu caracter personal care dezvăluie originea rasială sau etnică, opiniile politice, confesiunea religioasă sau convingerile filozofice sau apartenența la sindicate și prelucrarea de date genetice, de date biometrice pentru identificarea unică a unei persoane fizice, de date privind sănătatea sau de date privind viața sexuală sau orientarea sexuală ale unei persoane fizice.

Operator - persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenția sau alt organism care, singur sau împreună cu altele, stabilește scopurile și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal; atunci când scopurile și mijloacele prelucrării sunt stabilite prin dreptul Uniunii sau dreptul intern, operatorul sau criteriile specifice pentru desemnarea acestuia pot fi prevăzute în dreptul Uniunii sau în dreptul intern.

Persoană împuternicită - înseamnă persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenția sau alt organism care prelucrează datele cu caracter personal în numele operatorului.

Prelucrare - orice operațiune sau set de operațiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziție în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricționarea, ștergerea sau distrugerea.

Creare de profiluri - orice formă de prelucrare automată a datelor cu caracter personal destinată să evalueze anumite aspecte personale referitoare la o persoană fizică sau să analizeze ori să prevadă performanța la locul de muncă, situația economică, locația, sănătatea, preferințele personale, fiabilitatea sau comportamentul persoanei respective.

Încălcarea securității datelor cu caracter personal - o încălcare a securității care duce, în mod accidental sau ilegal, la distrugerea, pierderea, modificarea, sau divulgarea neautorizată a datelor cu caracter personal transmise, stocate sau prelucrate într-un alt mod, sau la accesul neautorizat la acestea. Operatorul are obligația de a raporta autorităților de supraveghere încălcările securității datelor cu caracter personal și cazurile în care încălcarea ar putea afecta în mod negativ datele cu caracter personal sau viața privată a persoanei vizate.

Consimțământul persoanei vizate - înseamnă orice manifestare de voință liberă, specifică, informată și lipsită de ambiguitate a persoanei vizate prin care aceasta acceptă, printr-o declarație sau printr-o acțiune fără echivoc, ca datele cu caracter personal să fie prelucrate.